La deschiderea conferinței au participat  cei mai importanți factori ce activează în domeniul sectorului de apă  și apă uzată din țară, precum și din străinătate și anume doamna  Ministru al Fondurilor Europene  – Rovana Plumb, doamna secretar de stat  de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sirma Caraman, domnul Dan Vlădescu – președintele Autorității de Audit. domnul Bogdan Petru ALEXA, președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, domnii ambasadori ai Israelului și ai Republicii Moldova, reprezentanți ai ambasadelor Spaniei, Ungariei și Chinei,   alături de reprezentanți ai administrației centrale implicate, ai administrațiilor publice locale.
O delegație reprezentativă  a A.N.R.S.C. condusă de  președintele instituției, domnul Bogdan  Petru ALEXA a participat în cea de a doua zi a evenimentului, zi  dedicată modelelor de reglementare și finanțare a serviciului de alimentare și de canalizare din țară și din străinătate. Conferința a reunit în data de 15 mai  reprezentanți ai: autorităților de reglementare din Italia, Bulgaria , Scoția și Albania, ai instituțiilor de cercetare din Italia și  Belgia,  WAREG – Asociația europeană  a reglementatorilor din sectorul de apă și reprezentați ai IWA.