AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITATI PUBLICE

 
  • Despre Noi > Obiective

 

Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice – A.N.R.S.C. a fost înfiinţată în anul 2002 şi se organizează şi funcţionează ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administratiei si Internelor.

Autoritatea are drept scop reglementarea, monitorizarea şi controlul la nivel central al activităţilor din domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice. A.N.R.S.C. este, în temeiul Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea de reglementare competentă, pentru următoarele servicii comunitare de utilităţi publice:

a) alimentarea cu apă;

b) canalizarea şi epurarea apelor uzate;

c) colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale;

d) producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie termica în sistem centralizat;

e) salubrizarea localităţilor;

f) iluminatul public;

g) administrarea domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi altele asemenea;

h) transportul public local.

 
 
 
 

1 Nou

1 Legaturi utile

Copyright, A.N.R.S.C., 2008